0

Nunta din poveste cu foto video nunta Bucuresti

Emotiile trecusera insa au  revenit ca o avalansa in ziua cea mare. Nici macar ceaiul de tei care a inlocuit cafeaua amara din fiecare dimineata nu si-a facut efectul. Ah, nici ca se putea mai „bine”: o durere de masea ce se continua pana in crestetul capului isi face brusc simtita prezenta. Incerc sa o imblanzesc rapid cu toate pastilele si unguentele din casa dar fara rezultat.

Este ora 9:00 iar domnisoarele de onoare, trei la numar, nu si-au facut aparitia. Pana la ora 15:00 ar trebui sa fie totul pus la punct. Mai sunt cateva chestii de rezolvat in gradina unde va fi organizata nunta, iar mireasa trebuie sa mearga sa se pregateasca pentru a-l intampina asa cum se cuvine pe printul ce ii va fi alaturi intreaga viata.

Joita lucian photography-36

Mai trece inca o jumatate de ora si isi face aparitia doar una dintre cele trei mimoze. Suna insistent la usa:

– Vai, nu ai sa crezi ce s-a intamplat, Ami si-a patat rochia si Veronica si-a luxat piciorul in timp ce proba pantofii pe care ar fi trebuit sa ii poarte azi, imi spuse pe nerasuflate Selena. Am simtit ca pica cerul pe mine pentru ca in pusesem toata increderea in domnisoarele mele de onoare.

– Selena, tu glumesti, nu?! Speram sa fie doar o gluma proasta.

– As vrea, draga mea! Dar eu sunt aici sa pregtim totul pana cand vor fi si ele gata. Tu cum esti? Ai emotii?

– Nu, am o nevralgie care imi da batai de cap…

– Eh, ai luat o pastila? O sa iti treaca. Hai sa ducem favorurile si elementele centrale la Eden, dupa care mergem la coafor sa te aranjezi. Ok?

– Hai!

Zambetul mi-a aparut pe fata pentru prima data in acea dimineata. Sunt curioasa oare ce o face el in aceste momente, oare prin ce peripetii trece. Dar i-am promis ca nu il sun. Conducand relaxata si visand ca momentul in care voi spune DA va fi imortalizat de un fotograf iscusit, capabil sa transmita sentimentele si emotiile noastre, sunt trezita de o bubuitura si de un soc groaznic. Un destept mi-a sifonat aripa dreapta si mi-a avariat, nu foarte grav, domnisoara de onoare.

Este deja ora 12:00 si noi suntem la politie pentru a da declaratii. Noroc cu mama care a reusit sa vina si sa preia tot ceea ce noi trebuia sa ducem la locul in care avea sa fie organizata o petrecere de poveste.

Intr-un final ajungem la coafor. Daca parul imi sta exact asa cum am visat, iar buclele victoriene se potrivesc perfect cu rochia gotica pe care o voi purta, machiajul nu m-a incantat asa ca l-am schimbat de nici mai mult, nici mai putin de 3 ori.

Am ajuns acasa in jurul orei 13:27 si dupa un dus revirgorant, o rog pe Selena sa ma ajute sa ma imbrac. Durerea de cap tot nu imi da pace si parca imi schimonoseste fata.

„Tot raul spre bine!” imi spun si ma admir in minunata rochie de mireasa la care am lucrat timp de 15 ani.

Selena este si ea gata si urmeaza sa plecam impreuna spre biserica unde ne vom intalni cu toti invitatii pentru ca am renuntat la traditiile inutile de nunta in care mirele si nasii vin acasa la mireasa bla, bla…

Ajungem la biserica unde toata lumea ne astepta cu sufletul la gura. Se face ora 14:45 iar scumpul meu iubit si viitor sot nu isi face aparitia si nici urma de cavalerii de onoare. Fetele nu stiu nici ele nimic.

„Doar nu o sa fiu eu mireasa parsita in fata altarului, clar m-am uitat la prea multe filme.” imi spun in gand si ma bufneste un ras isteric.

Dar, se pare ca filmele au fost inspirate din realitate pentru ca nici la ora 15:30 cel care avea sa imi fie sot nu si-a facut aparitia, astfel incat am devenit star de cinema in pelicula propriei nuntii esuate.

In acel moment ma trezesc buimaca. Lumina in dormitor este aprinsa si el doarme langa mine:

– Hei, trezeste-te! Il zgaltai putin si incep sa ii gadil nasul cu un fulg din perna. Am adormit uitandu-ne la pozele de la nunta noastra dar am avut un vis groaznic.

– Cum scumpa mea sa visezi urat cand noi am avut parte de o nunta de poveste, imi spuse tinand in mana fotografia din momentul in care am spus DA pentru totdeauna. Si da, fotografia transpune emotiile si intensitatea trairilor, pentru ca au fost realizate de adevarati profesionisti, de cei care ofera cele mai bune servicii foto-video nunta Bucuresti.

– Si uite cat de superba esti in aceasta rochie de mireasa, esti o adevarata printesa si eu sunt cel mai norocos ca te-am gasit, imi spune el si ma pupa duios pe frunte.

Si asa am adormit din nou amintindu-ne cu drag de cea mai frumoasa zi din viata noastra, retraind fiecare moment surprins in fotografiile minunate si pe pelicula camerei video:  zambete sincere, sentimente eterne, distractie si buna dispozitie, toate acestea pot fi imortalizate cu ajutorul unor servicii foto-video de calitate iar aici le veti gasi fara doar si poate.

Sursa foto: http://www.efotografnunta.ro/galerie%20foto.html

0

Dorinta mea de azi?! VreauPizza Ploiesti!

Este o duminica insorita de primavara, m-am trezit de ceva timp insa  prefer sa mai lenevesc putin sub paturaVreauPizza pufoasa ca un blat de pizza. Desi i-am promis mamei ca astazi o voi ajuta sa gateasca, cheful a zburat pe fereastra pe care chiar ea a deschis-o larg. Ciripitul energic al pasarelelor si veselia copiiilor din parcul de langa bloc imi dau putina energie si incep sa ma foiesc prin pat, spre bucuria mamei care abia astepta sa imi puna intrebarea magica din fiecare dimineata:

– Draga mea, ce vrei sa mananci de dimineata? ma intreaba mama foarte incantata. Exact in acel moment simtul olfactiv imi este puternic bombardat de o avalansa de arome care, amestecate, rezulta intr-o pizza delicioasa. De unde vine mirosul?! Cum de unde, de la vecina de jos care gateste formidabil.

– PIZZA! ii raspund din tot sufletul.

– Pizza? Pai tu abia mananci un castron cu cereale si bei un pahar cu suc de portocale si imi spui ca vrei sa mananci pizza? Pe cine crezi ca pacalesti? La pranz ce vrei sa manaci?

– PIZZA! ii raspund eu cu aceeasi hotarare.

– Pizza mai mami?! Pai nu a ramas ca facem ciorbita de burta si friptura cu ciuperci? Ce iti tine o pizza de foame? Trebuie sa mananci mai consistent, nu vezi ca ai slabit?!

– Astazi nu mai gatim nimic, astazi VreauPizza.

– Bine, fie ca tine, spune mama resemnata, imbraca-te si du-te sa cumperi ingredientele necesare, nu prea mai avem de niciunele prin frigider.

– Mami, m-ai inteles gresit. Astazi nu miscam niciun pai pentru ca portalul Vreaupizza.ro ne ajuta sa alegem cea mai buna pizza din orasul nostru. Spunand acestea ma ridic de-a binelea din pat si ma indrept catre birou pentru a porni in aventura Vreaupizza.ro. Initial, cum imi sta in caracter, incerc sa gasesc cele mai bune oferte asa ca nu ezit sa dau click pe optiunea „Oferte si promotii„, acolo unde gasesc cele mai interesante promotii ale pizzeriilor din orasul meu.

pizza remy– Stii, imi spune mama, eu as manca o pizza cu sos de roşii, mozarella, fructe de mare, usturoi, pătrunjel, capere si lamaie ca asa dor imi este Italia si de pizza delicioasa pe care o mancam la malul Adriaticii.

– Stai fara griji mama, portalul Vreaupizza.ro este o adevarata minune. Cu optiunea Pizza Finder ma transform intr-un adevarat detectiv al „pizzelor”, selectez ingredientele dorite si locul in care gasesc aceasta pizza imi apare ca prin minune. Si uite ca am gasit exact ce iti doresti, pizza Marinara la Pizzeria Remy, stii tu unde, acolo langa Palatul Telefoanelor, unde merg eu mereu cu Andrei…

– Minunat, exclama mama cu bucuria unui copil in glas. Comandam sau facem o mica plimbare pana acolo?

– Cum sa stam in casa intr-o zi atat de frumoasa? Mergem la Remy. Pe langa faptul ca acolo am mancat cea mai buna pizza din Ploiesti, atmosfera este foarte intima si cu siguranta si tu te vei simti ca la tine acasa, asa cum ma simt eu de fiecare data cand mergem acolo. Sa iti arat ce poze am facut la ziua unui prieten, si ce delicii ne-a pregatit insusi proprietarul micutei pizzerii. Hai sa ne imbracam repede!

– Da, da! Imediat ma imbrac.

Si asa… mama mea a uitat de ciorba de burta si de friptura cu ciupercute si am savurat cea mai delicioasa pizza cu fructe de mare iar duminica noastra a devenit cu adevarat stralucitoare.

Comentariu: Ultima pizza am servit-o la Pizza Remy din Ploiesti de fapt, acesta este locul de unde mananc pizza de aproximativ jumatate de an. De ce? Pentru ca toate sortimentele sunt cu adevarat delicioase, preparate dupa o retata pur italieneasca si ceea ce conteaza cel mai mult este ca sunt preparate cu mult suflet.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

3

Impresii de boboc… clasa I la SuperBlog

Ziua de 13 aprilie a fost una pe care am asteptat-o cu multe emotii pentru ca in aceasta calduroasa zi de primavara, in care Bucurestiul forfota de-a dreptul, a avut loc gala de premiere Spring SuperBlog 2013. Abia ajunsa acolo, intr-o multitudiune de oameni talentati in ale scrisului, mi-am dat seama ca trebuia sa particip la aceasta competitie inca din toamna cand Mihaela ma tot batea la cap. Dar sfarsitul de an nu a fost atat de binevoitor, cum de altfel nu a fost nici inceputul, insa m-am inrolat in clasa I in ale bloggeritului si am descoperit o lume noua si cu adevarat fabuloasa.

IMG_4468

Nu simteam nevoia unei competitii, cat simteam nevoia sa ies din rutinta pentru ca rutina este inamicul numarul 1 al omului modern. Si tocmai din acest motiv am tratat editia de primavara a SuperBlog ca pe o calatorie intitiatica ce avea sa se sfarseasca exact asa cum ma asteptam: o mai buna cunoastere de sine si a propriilor valori.

Chiar daca cea de a doua parte a lunii martie nu mi-a permis sa imi concentrez puterea asupra probelor, am trecut cu brio de toate si mi-am amintit de testele din liceu pentru care nu invatam mai deloc, insa luam note bune de fiecare data. Sa nu credeti insa ca am trecut prin Spring SuperBlog ca gasca prin apa. Nicidecum! Am ocupat locul 41, cu zece pozitii mai jos fata de sora mea.

150746_438810582869733_1529545489_n

Revenind la ziua de 13  care o scoate pe Micky din sarite, ne-am urcat plictisite si un pic certarete in microbuzul de Bucuresti pentru a porni spre locatia unde avea sa se desfasoare gala: cafeneaua bloggerilor – RSS Pub, un loc foarte primitor. Drumul il stiam prea bine asa ca am ajuns repede si am fost intampinate de Albert si Claudia. Micky se simtea ca la ea acasa insa eu eram la stadiul de a descoperi.

Ne-am asezat intr-un colt ca doua fete cuminti si nu a trecut mult timp pana cand din ce in ce mai multi bloggeri si-au facut aparitia. Imi pare foarte rau ca nu am putut schimba cu toti macar cate o impresie, insa timpul ne presa si imediat dupa sfarsitul galei am fost nevoite sa plecam, nu inainte de a ne fotografia cu doi super – bloggeri – Emil si Andrei.

Ma bucur ca, desi timpul a fost foarte scurt, am reusit sa descopar oameni talentati si cu adevarat deosebiti, as putea spune adevarate exemple de viata. Si doua dintre acestea sunt doamnele Cristina Popescu si Marcela Dumitrescu, ambele impresionandu-ma cu energia lor si pofta de viata. Cele cateva zeci de minute petrecute la masa alaturi de aceste doamne m-au facut sa ma gandesc mai bine la propria persoana, aflata, trebuie sa recunosc, intr-un moment de ratacire.

544169_438798932870898_99019618_n

Momentul adevarului a fost acela in care am rostit cateva cuvinte in fata tuturor, un moment plin de emotie insa care m-a facut sa imi doresc sa il retraiesc si in editia urmatoare si, de ce nu, poate si cu alte ocazii.

Imi amintesc cum ii spuneam Mihaelei, inainte de inceperea editiei din toamna, cum ca doua surori participante la SuperBlog ar insemna o noutate in istoria acestei competitii, iar acum acet vis a fost indeplint. Se pare ca ideea a fost apreciata, fapt pentru care, in viitor, va voi invita sa cititi un articol special pe blogul cu greutate al lui Emil Calinescu.

0

The Bringer of Rain

Acum cateva minute am terminat de vizionat ultimul episod al unui serial ce m-a tinut in priza trei ani. Desi ma uitWar la foarte multe seriale, Spartacus se claseaza, fara doar si poate, printre primele locuri (nu am un loc intai deci nu va intrebati care este primul serial in top…). Imi venea sa plang insa mi-am spus ca o fata care se uita la un serial atat de sangeros nu are voie sa planga, insa in momentul in care am vazut ca Agron plange, parca mi-au dat si mie cateva lacrimi.

Atunci cand Andrei mi-a propus sa ne uitam la primele 3 episoade, undeva pe la sfaristul lui ianuarie 2010, am zis fie, hai sa ne ocupam timpul si sa urmarim un serial nou. Recunosc, primele doua episoade m-au plictisit groaznic, efecte speciale clasice, rupte din celebrul film 300, insa al treilea episod m-a facut sa imi schimb total parerea. Sa fie oare pentru ca m-am indragostit de Crixus?! (Manu Bennet) :))

Am corupt-o si pe Micky si imi pare rau ca ultimul episod nu am reusit sa il vedem impreuna pentru ca dupa ce a urmarit si ea primele episoade si am ajuns „la zi” nici nu faceam ochi sambata dimineata ca ne si descarcam episodul proaspat aparut. Asa mai zic si eu sa iti incepi ziua, urmarind un serial plin de energie, istorie, emotie si iubire si… sex. Pentru ca asta a fost lucrul care mi-a placut cel mai mult la Spartacus. Trecand peste firul istoric, Spartacus mi-a prezentat doua lumi total diferite, lumea romanilor, o lume urata, plina de intrigi si interese meschine, o lume a valorilor materiale, si lumea lumea libera a scalvilor si a gladiatorilor deveniti ulterior rebeli, o lume a placerilor carnale si a iubirilor sincere, o lume care ne prezinta cum este omul cu adevarat: un animal liber.

As fi vrut ca firul istoric sa nu fie respectat, pentru ca stiam ce ma asteapta si sfarsitul amar avea sa apara. Insa nu a fost atat de amar, ci a fost mai degraba glorios. De asemenea, mi-am dat inca o data seama ca viata este necrutatoare si ca suntem neputinciosi in fata mortii pentru ca cel care l-a interpretat in primul sezon pe neinvinsul Spartacus – Andy Whitfield, a fost rapus de o boala crunta. Desi rolul sau a fost preluat cu mandrie de catre Liam  Mcintyre care si-a indeplinit misiunea pana la sfarsit cu brio, golul a ramas.

Daca nu ati vazut Spartacus trebuie sa o faceti pentru ca nu o sa va povestesc ce se intampla in acest serial fantastic, nu pentru ca nu vreau, ci pentru ca si eu la randul meu o sa il reiau de la primul pana la ultimul episod.

tv-spartacus-war-of-the-damned04

0

Heart obsession

Pentru ca in ultima vreme am dezvoltat o adevarata obsesie pentru inimi, inmioare, inimute si alte derivate, existente sau nu, ale cuvantului inima si pentru ca peretele gol de deasupra patului ma scotea din sarite, am hotarat sa impartasesc cu el cateva amintiri… asa ca m-am apucat de lipit poze. Rezultatul… o inimioara plina de zambete si amintiri placute.

Hey, nu e motiv sa te superi daca nu te regasesti in nicio poza, pentru ca peretele este destul de mare iar inima cu siguranta va creste intr-un viitor apropiat.

Asa ca, daca aveti un perete gol in dormitor sau in oricare alta incapere a locuintei si doriti sa il insufletiti, va recomand acest proiect foarte simplu care va va inveseli cu siguranta fiecare zi.

IMG_4456