Nostalgia primei intalniri

Lumea trece pe langa mine si ma priveste ciudat, cu zambetul pe buze, de parca as inspira tuturor din dragostea mea puerila si din fluturii coloratii care ma inconjoara. Nu sunt la prima „prima intalnire” insa stiu cu siguranta ca sunt la ultima. L-am rugat de multe ori ca la prima intalnire sa imi aduca un trandafir negru. Si a facut-o! Trandafirul meu sta si acum in dictionarul pe care praful se asterne zi de zi mai gros.

Eram imbracata intr-o rochie neagra, de catifea, ce contrasta perfect cu pielea mea alba si cu trandafiriul ce imi mangaia suav obrajii. Pantofii cu toc inalt nu imi erau cei mai buni prieteni, mai ales pe o vreme ploioasa ca cea din ziua in care ne-am cunoscut pentru prima data cu adevarat. Cu toate acestea, am reusit sa incalt perechea de pantofi din lac pe care am asortat-o perfect cu o pereche de dresuri rosii. Combinatia de rosu si negru mi-a dat intotdeauna fiori. Paltonul, negru si el, imi completa perfect tinuta eleganta.

Frigul? Nici nu il simteam!

„Ah, la naiba, am ajuns prea devreme!” mi-am zis cu parere de rau pentru ca nu voiam nicidecum sa par o disperata. Asa ca m-am ascuns cu bagare de seama in cel mai apropiat magazin. As fi vrut sa fie unul de haine dar s-a nimerit a fi unul de cosmetice. Am inceput sa ma plimb printre rafturi nebagand-o in seama pe vanzatoarea insistenta, dornica sa vanda si ea ceva pe vremea asta in care doar un om nebun ar putea sa iasa din casa. Din cand in cand ma mai uit pe geam in speranta ca il voi zari. „Eh, mai are 10 minute la dispozitie.” Imi zic si trec mai departe catre raionul cu parfumuri.

Atentia imi este atrasa de un parfum cald, plin de emotie, de dragoste si in acelasi timp de mister. Un amalgam de emotii ma incearca si pe mine in acel moment. Inima imi pulseaza in incheietura mainii stangi asa ca nu ezit sa profit din plin si imi pulverizez cu incredere din parfumul seductiei care a anulat orice mit.

De indata, o caldura imi invaluie tot corpul. L-am zarit printre rafturi. Ma asteapta in locul stabilit, la ora stabilita, cu trandafirul negru in mana. Sunt emotionata insa stiu destul de bine sa imi ascund trairile si sentimentele asa ca ies cu incredere din magazin. Ploaia rece accentueaza parfumul cald ce pulseaza neincetat la incheietura.

Imi ia mana si o saruta, oferindu-mi trandafirul cel negru. Nu scoatem niciun cuvant. Imi place linistea iar picaturile de ploaie ne acompaniaza melodios pana la o cafenea. Imi da jos haina si imi trage scaunul pentru a ma aseza in timp ce ma saruta pe gat.

Am petrecut o seara minunata pentru ca a doua zi sa ma trezesc in patul moale. Unde este el? Ah, uite-l! Tocmai imi aduce o cana fierbinte cu ciocolata, coaja de portocala si scortisoara. Trage draperia groasa si imi deseneaza o inima mare pe fereastra aburita si pictata cu stropii de ploaie.

Ma rasfat precum o pisica dupa care sar ca arsa din pat. Stiu ca acel parfum de aseara a fost o arma de seductie asa ca ma imbrac repede si pornesc prin fuga la magazinul de cosmetice. Ma indrept direct spre raionul cu parfumuri – Super Playboy este numele parfumului cu super-puteri.

Articolul a fost scris pentru proba cu numarul 8 a competitiei SuperBlog 2013.

Geanta cu ganduri si povesti

Nu imi gasesc deloc linistea si nici geanta pe care am pus-o pe birou drept muza nu ma inspira, chiar daca este geanta mea preferata pe care o port mai mereu. Pentru ca da, imi aleg de cele mai multe ori incaltamintea in functie de ea, de aceasta geanta batrana care pare ca da semne de oboseala.

Vai, cate ganduri ascunde geanta asta, cate servetele parfumate picurate cu lacrimi si cate povesti de nimeni stiute. S-a intamplat sa fiu cu prietenele mele la un ceai de vanilie, pe terasa noastra preferata. Era atat de cald incat Roxanei, prietena mea cu gene lungi, a inceput sa ii curga rimelul si sa se moscoleasca toata pe fata. Cum geanta ei ascunde toate secretele frumusetii, numai servetele nu, m-a rugat sa ii dau un servetel. Deschid geanta si cand colo, in loc de servetel, apuc un gand pe care i-l ofer Roxanei. Prietenele mele au amutit cand au vazut ce ascunde geanta mea, iar atunci cand au inceput sa se bata pe ea pentru a-mi citi gandurile, toate s-au varsat pe jos si au inceput sa se plimbe in voia lor pe terasa, ingrozind sau amuzand persoanele prezente acolo.

Am inceput sa alerg ca o nebuna dupa gandurile mele si intr-un final am reusit sa le adun pe toate. Mi-am pus geanta pe umar si am plecat in graba acasa. Ajung si constat cu stupoare ca un gand imi lipseste. Cum as putea sa dau un anunt de genul “Pierdut gand! Ofer recompensa!”. Eh, bine ca era un gand frumos care sper ca a ajuns la o persoana care avea nevoie de asa ceva.

Insa ce ma fac eu cu geanta asta? E doldora de ganduri si povesti si cine ma vede pe strada cu ea sigur isi aduce aminte de nebuna de pe terasa. Trebuie sa imi iau alta geanta. Asa ca aleg un magazin online celebru: Reejia. Imi indrept atentia catre categoria genti piele si imi aleg geanta de piele intoarsa cu franjuri care va avea sa imi fie alaturi cativa ani buni de acum inainte.

Articolul a fost scris pentru proba cu numarul 7 a competitiei SuperBlog 2013.

Weekend perfect la Straja

–         Hai, trezeste-te! Plecam pe partie! Sunt cuvintele care imi fac zilele de iarna cu adevarat magice. Nu pun nicio intrebare de genul cand?, cum? cu cine?, cand ne intoarcem pentru ca nu ma intereseaza nimic altceva decat sa imi imbrac costumul colorat, sa imi incalt boots-ii si sa imi fixez cu atentie placa de portbagajul suspendat al masinii.

Ma urc in masina incalzita si in care miroase a portocala si scortisoara, arome care ma energizeaza. Cu toate astea, ii spun iubitului meu sa opreasca la prima benzinarie pentru a savura o cafea aburinda. Soarele viclean abia incepe sa rasara iar gerul napraznic de dimineata ne imbujoreaza chipurile.

–         Si, unde mergem? Intreb eu cu zambetul pe buze.

–         Nu mai pune intrebari, ai sa vezi.

–         Ah, iar ma duci pe Valea Prahovei?

–         Nu. Taci din gura. E surpriza.

–         Bine, am incredere in tine. Nu o sa stiu nici cand ne vom intoarce, nu?

–         NU!

–         Bine, bine.

Ma conformez si dau drumul la radio. Ce noroc ca prind postul meu preferat de classic rock pentru ca trebuie sa ajung in forta pe partie si asta inseamna sa fac si cateva vocalize spre disperarea soferului. Mi-am cam pierdut antrenamentul dupa un an de zile iar prima iesire la snowboard se lasa intotdeauna cu dureri musculare si vanatai.

Drumul pana la Straja s-a scurs atat de lin cum placa imi aluneca pe zapada proaspata. M-am dat jos din masina in fata pensiunii din Straja – Vila Alpin si am fost intampinati de gazdele deosebit de prietenoase.

–         Bine ati venit!

Nu stiam cum sa reactionez pentru ca eram socata de situatie si uimita de peisaj. Ma dezmeticesc si salut intr-un mod aerian gazdele care ne-au indrumat spre camere. Nu ma asteptam sa petrec un weekend la Straja, un weekend in care am reusit sa imbin pasiunea pentru acest minunat sport de iarna, cu relaxarea oferita de peisajul feeric si energia divina caracteristica locului despre care tot se povesteste.

Dupa ce ne-am familiarizat cu pensiunea si am servit un pranz delicios la restaurantul cu specific traditional, ne-am indreptat catre partie. Timp era berechet, ca doar partia are si nocturna, asa ca se anunta o noaptea grea. Asa a si fost pentru ca am stat pe partie pana tarziu cand, extenuati pana la refuz, am ajuns in camera. Caldura si vinurile fierte pe care le-am baut ne-au luat de cap si am adormit imediat. Dupa cum ma asteptam, febra musculara s-a instalat ca la ea acasa, asa ca pentru o zi am lasat placa din picioare si am vizitat imprejurimile. Si nu ca nu as avea suficienta energie, dar in Varful Straja se afla o adevarata piramida energetica ce se conecteaza intr-un dans sublim cu energia intregului Univers. Sentimentul pe care il ai cand ajungi in acel loc nu poate fi descris in cuvinte insa iti ofera relaxarea si linistea interioara de care ai nevoie. Iti aduce zambetul pe buze si seninatatea pe frunte.

Ne-am intors la cea mai draguta pensiune din Straja unde am servit bucate alese din bucataria romaneasca. Desi nu s-ar spune, sunt gurmanda din fire si mananc foarte mult, gatesc si sunt un bun critic si pot spune ca bucatale gustate la aceasta pensiune din Straja au fost rupte parca din basmele cu mese mari, imparatesti, ale copilariei.

Acest minunat weekend la Straja a luat sfarsit si chiar daca nu am profitat din plin de zapada pufoasa de pe partie, cu siguranta vom repeta experienta si in acest an si vom alege drept cazare in Straja tot Vila Alpin.

Articolul a fost scris pentru proba cu numarul 6 a competiei SuperBlog 2013!

In cautarea miezului de lapte

Intr-un din zile Branzovenescu…nu, nu Branzovenescu din comediile lui Caragiale, ci cel mai mare fan branza din cati exista in Univers, se trezi pe un taram fantastic rupt din povestile pe care le citea copiilor sai inainte de a adormi si pe care ii hranea cu miez de lapte in fiecare dimineata inainte de a-i pregati pentru scoala.

–          Tati, de unde vine miezul de lapte? il intreaba intr-una din zile Branzovenel, fiul cel mic al lui Branzovenescu, savurand din delicioasa frigaruie cu legume si miez de lapte ca un adevarat fan al delicioasei minuni a naturii – branza.

–          Dragul meu, miezul de lapte provine dintr-o lume necunoscuta noua, este centrul pamantului sau, de fapt, este miezul pamantului…, incheie Branzovenescu cu ochii atintiti in gol spre cerul plin de nori albi ce aduc cu miez de lapte care troneaza pe biscuiteii sarati de pe farfuria cu buburuze din bucatarie. Hai, la scoala, e tarziu deja.

Branzovenel isi ia ghiozdanul si porneste in fuga catre autobuzul care deja se oprise in fata portii. Intre timp, eroul povestii mele se lungeste putin in pat cu laptopul in brate, ca doar munca de acasa are multe beneficii.  „Sa lucrez, sa ma uit la un film? Grea alegere! Mai bine trag un miez de somn!”

Si somn a fost caci s-a trezit, dupa cum va spuneam, intr-o poienita verde, incojurat de fluturi si libelule, de zumzetul cald al albinelor si murmurul rece al unui rau cristalin. Buimac, se ridica si porneste pe cararea din padure. Merge ce merge si la un moment dat zareste pe un camp cativa tarani care isi pasteau linistiti vacile. Cu toate acestea, taranii aceia pareau foarte ciudati chiar si dupa port: erau imbracati in camasi albe ca laptele, brodate pe margini cu fire aurii precum razele de soare, iar parul lor blond era impletit sub forma spicului de grau.

–          Oameni buni, al cui este pamantul acesta? Intreaba Branzovenescu in speranta ca va afla unde si mai ales cum a ajuns pe taramuri atat de necunoscute lui.

–          Cum, nu stiti? Este taramul miezului de lapte care fierbe in adancuri si erupe din cand in cand din muntele acesta mare. Atunci e zi de sarbatoare si ne pregatim chiar cu cateva zile inainte. Te-ai nimerit foarte bine pentru ca peste cateva zile este sarbatoarea Miezului de Lapte.

„Nu se poate, visez!” isi spune Branzovenescu si da sa ii intrebe pe tarani cum de a ajuns acolo, dar este luat prin surprinde de intrebarea lor:

–          Dar dumneata? Nu esti de prin locurile acestea, cum ai ajuns aici?

–          Sincer, nici eu nu stiu. Stiu doar ca discutam cu fiul meu despre branza si despre acest miez de lapte delicios si iata-ma aici. Aveti cumva idee daca circula vreo masina pe aici sa pot ajunge si eu acasa? Trebuie sa imi iau fiul de la scoala…

–          Masina? Ce nenorocire mai e si aceasta? Pe aici nu s-a pomenit de asa ceva. Ia hai sa iti arate mosul taramul miezului de lapte, raspunse cel mai batran si il ia de brat pe Branzovenescu.

Ce aveau sa ii vada ochii in urmatoarele momente nu si-ar fi imaginat eroul meu niciodata. Livezi pline cu pomi fructiferi cunsocuti sau mai putin cunoscuti noua, pasuni intregi pe care pasteau toate animalele existente pe planeta, oameni calzi si primitori care la fiecare pas ii ofereau cate un pahar cu lapte indulcit cu miere, proaspat adus de la raul din vale, si un colac auriu, dar minunea cea mai mare era miezul de lapte.

Branzovenescu a facut imediat legatura si si-a dat seama ca de aici provine miezul de lapte, produsul atat de indragit de catre toti oamenii. Nucleul pamantului s-a transformat intr-un miez de lapte si erupe in vulcanul pe care toti oamenii astia il cred munte.

Pregatirile pentru marea sarbatoare erau in toi si toata natura forfota. Oalele, ulcelele si butoiasele in forme care mai de care mai ciudate erau pregatite pentru a fi umplute cu acest rod ce avea sa izvorasca din adancuri.

Timpul incepu sa treaca rapid si Branzovenescu isi facea din ce in ce mai multe griji in privinta lui Branzovenel. Ar fi vrut sa ajunga acasa cu orice pret insa, in acelasi timp, ar fi stat sa urmareasca si marea minune a naturii.

Ziua cea mare sosi. Batranul ce il gazduia pe Branzovenescu se indreapta cu o figura grava catre acesta.

–          Avem o mare problema si trebuie sa ne ajuti. Poarta care duce catre varful muntelui este pazita de un balaur pe care nimeni nu il poate infrange. Tine sabia aceasta si infrunta-l. Daca nu il vei invinge vom muri cu totii, iar daca il vei alunga iti voi da greutatea ta in miez de lapte.

Branzovenescu este un curajos, asa ca nu a stat pe ganduri. A luat sabia si a pornit catre poarta care ducea catre paradisul miezului de lapte. Nici nu a fost nevoie de o foarte mare incaierare pentru ca balaurul a si plecat catre alte meleaguri.

–          Tata! Tata! Tati trezeste-te! Aude Branzovenescu ca prin vis. De unde ai luat atata miez de lapte?

Buimac, Branzovenescu se trezeste si observa intreaga camera plina de miez de lapte.

–          Ah, habar nu am…am visat, inca visez, nici eu nu stiu… . A aparut ca din senin.

Articolul a fost scris pentru proba cu numarul 5 a competitiei SuperBlog 2013!

Tentații (i)rezistibile sau viața ca o comedie serioasă

De curând am aflat că una dintre artistele mele preferate, Pink, joacă într-un film a€“ Tentații (i)rezistibile pe care cei de la Programs4Media și RoImage l-au denumit o comedie serioasă. Și imediat mi-am pus întrebarea: cum poate o comedie să fie serioasă că doar na, e comedie!? Și atunci am stat eu și m-am gândit mai bine și mi-am dat seamă că, de fapt, viață este o comedie serioasă plină de tentații (i)rezistibile. Și nu, nu am filozofat prea mult, ci m-am uitat puțin la mine și la cei din jur, la situațiile care mai de care mai alambicate și la modul în care viață râde din când în când de noi, indiferent de statutul pe care îl purtăm.

Filmul pare promițător și foarte pe gustul meu: povestea interesantă a unor persoane dependente de sex, dependență care creează, se pare, niște situații extrem de amuzante.

Jurnal de dependență

Cu siguranță fiecare dintre voi aveți o dependență iar drăcușorul care stă la loc de cinste pe umărul stâng va șoptește la ureche tot felul de tentantii, mai mult sau mai puțin irezistibile. Însă v-ați gândit vreodată cum ar arată un jurnal de dependența? Dacă nu, iată cum își petrec timpul dependențele:

♥Alcoolismul își face prezența pe întregul glob fiind cea mai ușuratică dependență care atrage an de an în plasă să sute de… dependenți, bineînțeles. Alcoolismul asta e un tip deloc interesant; are mutră umflată și strânsă, ochii roșii și umflați și nu este deloc coerent, însă atunci când se întâlnesc mai de acest fel într-o sticlă, situația pare o comedie de proastă calitate. Atunci când nu mai are victime, alcoolismul intră în sevraj însă nu își face  griji pentru că stă cel mai bine la acest capitol.

♥Bulimia este o țipă slută, slabă și cu părul lins și cu dinți lipsă pe care nimeni nu o iubește însă care se bagă în mințile multor fețe tinere care vor să slăbească. Dimineață, după ce înfuleca întregul frigider, bulimia fuge repede la baie acolo unde își face ritualul de frumusețe: da puțin la boboci sau zbiară la pantofi, după cum vreți să îi spuneți. După care, își face apariția prin diverse locuri unde spăla creierul tinerelor fețe care o consideră prietenă cea mai bună.

♥Tanorexia este și ea o tânără dependență. Își face apariția după un nor de fum și este atât de neagră încât poate fi confundată cu o negresă. Nu! Doar s-a prăjit prea mult la solar. Asta face zilnic iar dacă nu merge la solar sau nu își unge trupul cu toate cremele autobronzante din lume intră în depresie.

♥Dependența de droguri este o tânără parșivă, înțepătoare că un ac iar plasă ei se întinde precum o pânză de păianjen pe care doar cei cu adevărat puternici o pot rupe. Cafeaua ei de dimineață stă la loc de cinste într-o seringă, iar prânzul îl fumează. Cină e concentrată în câteva păștile colorate.

♥Jocul compulsiv este un tânăr foarte simpatic la o prima vedere care pare să fie un companion excelent pentru oricine. Însă intențiile lui nu sunt deloc cele mai bune, așa că dacă întâlniți această dependență, evitați să deveniți parte a jurnalului sau.

♥O văd mereu ieșind nemulțumită de la sală de fitness din colțul blocului. Da, este chiar ea, dependența de body building. Dimineață intră în sală și trage de toate fiarele posibile. Și ce poate fi mai rău o dependență cu o dependență? Va spun eu: nimic, pentru că dependența de body building este dependentă de steroizi anabolizanți.

♥Cafeaua este o zeița dependentă de cafea. Cum își începe dimineața? Bineînțeles alături de cafea. La o prima vedere această dependență nu este deloc rău intenționată, însă atunci când este călcată pe coadă și dacă profiți cumva de ea, s-ar putea să îți facă o vrajă și să ți-o ia inimă la trap.

♥Nu are viață socială și nici viață de familie. Da, este vorba despre dependența de muncă. Stă toată ziua la birou și atunci când ajunge acasă își deschide rapid laptopul și începe să lucreze. Lucrează chiar și când doarme.

♥Nu se știe dacă este reală sau nu însă mulți o ridica în slăvi și este chiar personaj principal de film. Este vorba despre ea, faimoasa dependență de sex al cărui jurnal ar trebui să îl cunoaștem cu toții.

Într-o categorie cu totul și cu totul fascinantă intră câteva dependențe mai puțin cunoscute.

♥Ronțăirea pietrelor este o țipă foarte ciudată căreia îi place să mănânce toată ziua. Și nu mănâncă orice, doar pietre. Are dinți de fier și e iute că oțelul. Este prietenă cea mai bună a celei care mănâncă pământ, adică a geofagiei. Cea din urmă are o siluetă suplă și se îmbrăca în rochii din iarbă, mușchi și licheni. Și cele două au mai corupt de curând o prietenă: pe cea care ronțăie cuburi de gheață. Da, ați ghicit, este mereu bolnavă de amigdalită, însă cum cui pe cui se scoate, nimic nu o oprește pe rontaitoarea de gheață.

♥Minciuna nu este chiar cea mai frumoasă dependență, însă este prietenă tuturor celor care vor să iasă din încurcătură cu orice preț. Atunci când poartă tocuri de 15 este o diva pentru că, în rest, are picioare scurte.

Dacă jurnalul dependețelor sună cam așa, va imaginați cum ar sună jurnalul dependenților?

Articolul a fost scris pentru proba cu numarul 4 a competitiei SuperBlog 2013!

Arata-mi ce tatuaj ai ca sa iti spun cine esti!

Si de aceasta data am ratat cu regret International Tattoo Convention ce a avut loc in acest weekend la Bucuresti. Totusi, situatia pare mai roz atunci cand in familia ta se afla si un artist tatuator de renume, cunoscut in intreaga tara, iar sentimentul mandriei te invaluie pe deplin!

Tatuajele nu mai sunt de foarte mult timp un subiect tabu, ba chiar au devenit din ce in ce mai populare, poate chiar mult prea populare din punctul meu umil de vedere. Si cred ca, inainte de a alege sa va faceti un tatuaj, este important sa va ganditi la mai multe aspecte.

Am vazut din ce in ce mai multi pusti cu tatuaje deloc inspirate si postate in locuri total nepotrivite: maini, gat si chiar fata si i-am privit oarecum cu mila pentru ca s-au lasat influentati de „moda”, de prieteni sau anturaj si nu au ales un tatuator care ar fi refuzat sa ii tatuaze in locuri atat de nepotrivite si mai ales fara acordul parintilor.

Desi am crescut intr-o familie in care noncoformismul si-a spus cuvantul, m-am tatuat pentru prima si singura oara la 21 de ani, pana atunci alegand sa imi fac piercing-uri pe care le puteam pune si scoate oricand imi doream. Imi aduc aminte ca eram mereu intrebata de ce nu imi fac si un tatuaj, avand in vedere ca varul meu este cel mai cunoscut artist din Ploiesti. Raspunsul era ca nu o sa imi fac niciodata un tatuaj pentru ca aveam impresia ca ma voi plictisi de el.

Cu timpul mi-am conturat destul de bine personalitatea, stiam ce imi place si ce nu, care este stilul meu pe care il voi aborda toata viata si m-am decis asupra unui tatuaj. Si nu, nu are o simbolistica anume precum tatuajele facute la Miami Ink. ci este pur si simplu o reprezentare a eului.

Cu toate astea, tatuajul meu nu a fost o alegere potrivita dintr-un anumit punct de vedere: iubitul meu (intre timp problema s-a rezolvat cu succes ♥) . De aceea, vreau sa va ofer cateva sfaturi pe care sa le luati in calcul daca intentionati sa va tatuati:

♥ Nu va lasati influentati de nimeni insa discutati cu iubitul/iubita pentru ca s-ar putea sa aveti surprize. 😀

♥ Documentati-va cu privire la istoria tatuajelor. Sunt convinsa ca peste 90% dintre cei care au tatuaje habar nu cunosc informatii interesante despre acest domeniu pentru ca percep tatuajele ca pe o simpla forma de infrumusetare (it is not)

♥ Ganditi-va la tatuajul vostru ca la o opera de arta ce urmeaza sa o purtati cu voi pentru tot restul vietii. Eu asa imi percep tatuajul si cred ca este cel bine.

♥ Alegeti un tatuaj care sa va reprezinte si incercati sa ii oferiti o nota de personalitate. Insa, pentru ca acest lucru sa fie posibil, este important sa va indreptati catre un tatuator care sa isi respecte activitatea si clientul.

♥ Nu va tatutati niciodata la saloanele sau la persoanele care nu prezinta incredere. Am auzit foarte multe povesti deloc placute si am vazut si mai multe tatuaje nereusite. Alegeti artistul in functie de portofoliu si in functie de recomandari. Este foarte important ca artistul sa fie talentat, dar important este si ca mediul de lucru sa fie potrivit iar tehnica sa fie cat mai sterila cu putinta.

♥ Alegeti un loc potrivit pentru tatuajul vostru si discutati acest aspect cu tatuatorul. Daca ii spuneti artistului ca doriti sa va faceti un anumit tatuaj pe fata si acesta accepta, este cazul sa va ridicati de pe scaun si sa plecati.

♥ Dupa ce opera de arta v-a fost pictata pe piele, va trebui sa ingrijiti cu simt de raspundere tatuajul pana la vindecare. Un tatuator va va spune ca este important sa spalati tatuajul zilnic cu apa si sapun, sa il ungeti cu crema hidratanta si sa il protejati atunci cand va expuneti la soare.

Si daca toate aceste conditii sunt indeplinite, s-ar putea sa va mai doriti inca un tatuaj.

Eu am ramas si voi ramane la un singur tatuaj!

Si pentru ca m-am tot laudat cu varul meu drag, cred ca cel mai bine va las pe voi sa ii priviti cateva dintre opere: http://www.facebook.com/sixneedles.tattooshop?fref=ts si http://www.facebook.com/six.needles.1?fref=ts.

Farmec sau cum sa fii doctorul personal al parului tau!

„Parul prost paraseste capul destept.” Zice o vorba din batrani, insa parul destept nu va parasi niciodata omul „cu Farmec la cap”. 

In anii adolescentei am fost puternic cuprinsa de spiritul punk si in timp ce eu ma distram de mama focului si ma accesorizam cu tot felul de tricouri colorate, pantaloni in carouri, bratari cu tinte si piercing-uri care mai de care mai intepatoare, fara sa stiu imi chinuiam minunata podoaba capilara care, la un moment dat, mi-a dat un semnal de alarma.

Intr-o zi mi-a venit ideea de a-mi colora parul, ca doar trebuia sa respect cerintele curentului. Si nu am ales orice culoare ci un albastru puternic pe care sa il poata vedea chiar si cei din avion. Insa la momentul respectiv nu m-am gandit ca ma voi plictisi destul de repede asa ca nu au trecut nici doua saptamani si parul meu a deveni verde, culoarea mea preferata. Da, putem sa spunem ca eram un fel de fata verde cu parul padure, asa ca in cel mai scurt timp posibil m-am reprofilat catre o alta gama de culori ce s-au invartit in jurul focosului rosu, incepand cu portocaliul si incheiand glorios cu un mov aprins.

Parul meu pana la umeri se transformase in niste tepi de arici pe care nu ii puteam stapani fara pumni de ceara si fixativ. Si parca nu era de ajuns ca mi-am imputinat voit podoaba capilara, firele de par colorate au inceput sa fie din ce in ce mai rare.

–          Gata, ma cumintesc! mi-am zis, turnandu-mi un tub de vopsea neagra ca smoala pe parul tuns bob la acel moment. Imaginea eleganta pe care am zarit-o in oglinda m-a facut sa imi doresc sa renunt la apucaturile adolescentine si sa imi las parul sa creasca in voia sa.

Zis si facut. Podoaba mea capilara a inceput treptat sa prinda contur, insa problemele nu au disparut. Parul meu era lipsit de stralucire si nu voia nici in ruptul capului sa ramana inradacinat la locul lui. Asa se face ca mi-am dus parul la doctor. La noi in oras exista doctori pentru orice insa la doctorul de par doar cateva persoane au privilegiul de a ajunge. Iata ca printr-un miracol am ajuns la doctorul Farmec.

–          Ia spuneti domnisoara, cu ce v-a gresit parul dumneavoastra de l-ati chinuit in asa hal?! Ma cearta cu un zambet ironic pe fata doctorul de par.

–          Stiti, domnule doctor, am fost incantata de vopselurile in culorile curcubeului si de toate coafurile avangardiste… . Va rog sa imi spuneti: ce sa fac?

–          In primul rand va trebui sa folositi un tratament anticadere. Parul dumneavoastra va gasi o companie mult mai buna pe canapea, in perie sau pe jos, alaturi de parul cainelui dumneavoastra, pentru ca dupa cate observ eu, aveti si un caine. Un husky mai precis, pentru ca haina va este plina de par. Ar trebui sa ii luati si catelusului un tratament, domnisoara!

–          Bun, domnule doctor, dar ce tratament anticadere imi recomandati?

–          Ah, de curand am creat o gama noua, Gerovital Plant Tratament care cu siguranta va va scapa de toate problemele. Reveniti la control peste 27 de zile.

–          Va multumesc mult, domnule doctor.

Ma indrept entuziasmata spre casa unde ma spal repede cu samponul anticadere dupa care imi aplic tratamentul. Renunt la uscarea cu föhn-ul si constat efectele pozitive chiar dupa prima utilizare.

Anii au trecut, iar parul meu, nemaipomenit si nemaivopsit, se bucura de stralucirea naturala si de farmecul domnului doctor pe care il vizitez saptamanal pentru mici sfaturi. Recunosc si acum si imi cer scuze oficial parului ca il mai chinui din cand in cand cu temperaturi nepamantene, insa Serul Termoprotector recomandat de doctorul Farmec este cel care il ajuta sa treaca prin aceasta experienta.

In acest fel, Farmec m-a ajutat sa devin doctorul personal al parului meu.

Articol scris pentru proba cu numarul 3 a competitiei SuperBlog 2013.

Viata sanatoasa incepe la tine acasa in visul de dimineata

Ma trezesc inconjurata de veselia ce anima Dumbrava Fermecata in fiecare dimineata printr-un cocktail de arome, sunete si culori. Ma dau jos din patul cu baldachin si pasesc cu incredere pe iarba moale, sarutata de roua. Bursucii, broscutele, libelule, albinele si fluturii isi incep ritualul zilnic si trezesc intreaga natura la viata. Ma indrept ca prin farmec spre Izvorul Tineretii de unde sorb in fiecare dimineata cateva picaturi din nectarul de fructe preparat de albinutele harnice.

Nectarul ce izvoraste din munca si harnicia micutelor minunatii ale naturii reprezinta elixirul sanatatii si de aceea Izvorul Tineretii se afla in pericol, pentru ca Vrajitoarea de pe taramul din Est a aflat de izvorul fermecat si vrea sa il soarba dintr-o rasuflare pentru a-si recapata tineretea pierduta si frumusetea de mult apusa in ceaunul cu vraji care bolboreste zi si noapte.

Si pentru ca vrajitoarea ameninta de ceva timp ca va patrunde pe taramul nostru fermecat pe care il va lasa fara suflare dupa ce va sorbi intregul nectar, piticii cei voinici s-au inchis in atelierele subterane si au inceput sa puna la cale o metoda ideala pentru a o pacali pe vrajitoarea cea rea. Asa se face ca piticii au creat un obiect interesant care are capacitatea de a stoarce fructele si de a crea nectarul tineretii oriunde in lume. Pana la urma de ce sa nu ii oferim vrajitoarei iubitoare de obiceiuri proaste sansa de a fi mai buna si de a se bucura de tineretea vesnica pe care sa o poata petrece intr-un mod sanatos? Poate asa inima cea rece va incepe din nou sa ii bata, se va indragosti si isi va oferi un nou sens vietii.

Ziua cea mare a venit iar Vrajitoare s-a aratat aici cu intreaga ei armata de hiene. Ranjetul ei ameninta furtunos Dumbrava Fermecata iar piticii sunt pregatiti de atac dupa ce au conceput cateva storcatoare de fructe prin metode numai de ei stiute. Vrajitoarea da cateva ture pe matura sa intergalactica si patrunde in dumbrava inconjurata de hienele gata de atac:

–         Am venit dupa ce imi apartine. Va voi seca pe toti de energie, sanatate si viata pentru ca voi seca nectarul tineretii dintr-o singura inghititura si apoi voi stapani intreaga lume. Hahahahahhaha!

Ma simteam neputincioasa pentru ca era datoria mea sa imi salvez regatul. Micile zane au inceput sa presare din praful lor colorat insa puterea vrajitoarei era mult prea mare.

–         Vrajitoareo, ia stai tu putin! Nu ai vrea sa te bucuri de nectarul tineretii in fiecare dimineata chiar la tine in castel? ma salveaza unul dintre pitici.

–         Ce spui tu acolo aratare? Cum este posibil asa ceva? Intreaba vrajitoarea mirata.

–         Noi am creat special pentru un tine un Izvor Fermecat de care sa te bucuri oriunde si asa izvorul nostru va ramane intreg. Nu vrei sa fii si tu mai buna si mai frumoasa? Hai sa incerci un storcator de fructe din gama storcatoare presare la rece. In atelierele noastre subterane cream tot felul de masinarii iar acest storcator Hurom este creat special pentru tine.

–         Hmmmm, si ce trebuie sa fac? Intreaba vrajitoarea care pare sa fie prinsa de farmecul omeniei.

–         In primul rand va trebui  sa iti cresti cu dragoste fructele si nu, nu ma refer doar la merele din pomul tau vrajit, ci va trebui sa ai cat mai multe fructe si legume proaspete la indemana. Merele fac echipa excelenta cu strugurii, cu portocalele si lamaiele, dar si cu morcovul, telina si alte radacinoase. Poti lua cateva lectii de la albinutele noastre harnice. Daca mai adaugi si un praf de ghimbir, tineretea vesnica iti este garantata. Pitici, aduceti storcatorul.

Vrajitoarea ramane inlemnita la vederea masinariei fabuloase.

–         Pentru ca storcatorul de fructe sa functioneze va trebui sa renunti la ceaunul cu boscoane pentru ca acesta va functiona cu o singura conditie: sa iubesti natura si sa fii un om bun cu adevarat. Am avut multe incercari si esecuri pentru ca pana la urma sa punem la punct un sistem Slow Squeezing System care va stoarce chiar si ultima picatura de nectar pentru ca tu sa te bucuri pe deplin de gustul si sanatatea fructelor, a legumelor si a ierburilor pe care le vei folosi in  fiecare dimineata. Mare grija insa pentru ca nu trebuie sa bei mai mult de un pahar pe zi! Daca vei respecta regulile de mai sus te asiguram ca vei avea cea mai sanatoasa viata si te vom primi cu drag in Dumbrava noastra fermecata.

–         Si daca nu are efect? O sa pieriti cu totii! Da-mi storcatorul!

Vrajitoarea insfaca storcatorul si porneste catre castelul sau bantuit de bufnite si lilieci. Arunca de pe foc ceanul bolborosind, isi priveste fata zbarcita in oglinda dupa care o sparge furioasa. Se indreapta catre storcatorul pe care l-a intesat cu merele din copacul fermecat si cu alte cateva fructe si legume si il porneste. Desi nu bolboroseste precum ceaunul cu farmece, cupa sa din argint incepe sa se umple de o licoare magica colorata si parfumata pe care o da pe gat cu sufletul impacat.

Frumusetea ii cuprinde intregul corp iar sanatatea i se inradacineaza in oase. Se simte fericita si plina de viata asa ca porneste spre padurea ce inconjoara castelul. Regatul sau nu mai este intunecat ci soarele si-a facut firav aparitia, la fel si toate vietatile naturii. Vrajitoarea se priveste in oglinda lacului si isi observa chipul neted si imbujorat, gatul lipsit de riduri si parul rosu, ondulat. Blestemul a fost rupt iar vrajitoarea a redevenit printesa de odinioara datorita unei masinarii fabuloase pe nume Hurom ce avea ca mai tarziu sa scrie istorie.

Articolul a fost scris pentru proba cu numarul 2 a competitiei SuperBlog 2013.

Frumoasa cu un scop precis… din 1966

Atunci cand ai sute de ani, imortalitatea ti se pare plictisitoare. Singurul lucru care te mai face fericita este adaptarea la noile trenduri si mai ales faptul ca mereu cunosti oameni noi. Ce ma caracterizeaza? Sunt frumoasa! Frumoasa cu un scop precis! Care este acela? Sa fac cat mai multe victime si din moment ce ai citit aceste randuri s-ar putea ca tu sa fii urmatoarea victima.

Mai 1966

Cu gustul cafelei m-am obisnuit de foarte mult timp, asa cum m-am obisnuit si cu gustul altor bauturi si chiar cu cel al mancarurilor, astfel incat particip activ la tot ceea ce inseamna socializare. In prezent sunt cea mai buna prietena a lui Audrey Hepburn asa ca ne bucuram de serviciile aceleiasi consiliere de imagine. Insa peste cativa ani, atunci cand eu voi avea tot 23 de ani, Audrey nu va mai fi atat de frumoasa sau atat de cunoscuta, in timp ce eu imi voi aminti cu nostalgie de anii ’60.

Dintre toate perioadele prin care am trecut, anii ’60 sunt speciali si colorati. Parul negru precum abanosul imi sta mereu prins in cocuri elegante, culorile vibrante ale rochiilor baby-doll contrasteaza intr-un mod placut cu paloarea pielii si cu perlele ce subliniaza liniile fine ale gatului, iar ochelarii supradimensionali mi-au devenit cei mai buni prieteni pentru ca imi ascund foarte bine ochii insetati. Uneori renunt la tinuta casual si adopt lejeritatea hippie, mai ales cand sunt invitata la petrecerile prietenilor mei din toata lumea, pentru ca pot ajunge in cateva secunde dintr-o parte in alta a lumii.

Asa se face ca intr-una dintre perindarile mele singuratice prin lume am ajuns in Japonia. Ne aflam in anul 1966 iar tara pare sa isi revina fabulous dupa razboiul care aproape ca a distrus-o. Cand esti vampir istoria iti este cea mai de pret confidenta. Japonia mi-a fascinat sufletul european inca din prima zi, prima mea intalnire cu aceasta minunata cultura avand loc prin anii 1700. Am revenit intr-o era in care modernitatea isi spune cuvantul.

Stiam ca japonezilor le plac masinile, masinile bune, si chiar daca am o varsta atat de venerabila, niciodata nu m-am gandit sa am o masina. La ce mi-ar trebui? Dar iata ca parerea mea s-a schimbat radical atunci cand l-am intalnit pe Justin, un barbat fascinant de care m-am indragostit inca din prima clipa. Si nu, nu era vampir si cu toate acestea, mi-am potolit setea si nu l-am muscat in seara in care m-a fluierat la semafor de la volanul unei Toyota Corolla ce fusese proaspat lansata in cadrul unui eveniment monden pe care l-am ratat. Nu stiu daca am fost atrasa de misoginismul lui si de faptul ca stiam ca il pot calma cat ar clipi sau de fabuloasa masina. Cert este ca am petrecut cateva saptamani miraculoase alaturi de Justin si de frumoasa lui Corolla. Insa, cum pentru oameni lucrurile nu sunt intotdeauna roz iar sfarsitul este uneori tragic, cel al lui Justin a fost oarecum asteptat avand in vedere afacerile deloc curate in care era implicat. Masina mi-a ramas mie si alaturi de ea si frumoasele momente pe care le-am petrecut in Tara Soarelui Rasare.

Octombrie 2013

Anii de dupa razboi au inceput sa treaca din ce in ce mai repede si in tot acest timp am observat ca oamenii au inceput sa fie stapani si in acelasi timp robi ai tehnologiei. Desi am trecut prin atat de multe schimbari parca ceea ce se petrece de la un an la altul tine de latura SF-ului. Am ramas  aceeasi frumoasa cu scopul precis de a-si cauta victimele, pentru ca atunci cand ai 23 de ani si o experienta de viata de sute de ani, totul este relativ. Nu si dragostea insa, pentru ca de cand s-a intamplat povestea cu Justin din ’66, inima mea rece nu a mai cunoscut asemenea fiori. Cu toate astea amintirile prind contur atunci cand bag cheia in contactul vechii Corolla. Audrey s-a stins de mult si acum am o noua prietena si confidenta, la fel de frumoasa insa mai putin cunoscuta. Isi petrece majoritatea timpului in casa, in compania masinii sale de scris acolo unde tese cele mai frumoase povesti. E pasionata de moda. Isi creeaza singura hainele, decoratiunile si accesoriile iar locuinta ei este un loc plin de mister chiar si pentru mine.

Plimbandu-ne intr-o dimineata agitata prin tumultosul oras, intamplarea face ca vechea masina rosie ca sangele sa ma lase chiar in fata unei reprezentatii Toyota. Sa fie oare un semn ca nu mai m-a interesat foarte mult evolutia acestui brand si am dezvoltat o obsesie pentru vechea masina a lui Justin?

Intru si sunt intampinata de un zambet larg. Reprezentantul auto a vazut intamplarea si tot fumul de sub capota si m-a intampinat cu foarte mult drag spunandu-mi ca este timpul ca masina mea de colectie sa stea mai mult prin garaj. Eram nervoasa insa nu puteam sa imi dezlipesc ochii de la noua Corolla ce imi era prezentata de tipul amuzant cu cravata rosie.

–          Domnisoara, incepu tanarul, stiti ca Toyota Corolla este cea mai vanduta masina din intreaga lume?

Am dat din cap exprimand negarea si am continuat sa privesc mirata catre minunea rosie ce mi se infatisa in fata ochilor.

–          Spre deosebire de vechea dumneavoastra masina, noua Corolla este mult mai mare, mai puternica si cu siguranta mai sigura, imi spune tanarul razand. Ce conteaza mai mult pentru dumneavoastra la o masina domnisoara: frumusetea, fiabilitatea, functionalitatea? Eu as spune ca frumusetea e relativa pentru ca dumneavoastra veti fi la fel de frumoasa la volanul oricarei masini.

Ma uit la masina mea sensibila de afara si constat ca ma regasesc mai mult in Corolla lui 2013, desi nu este nimeni la volanul sau sa imi faca ostentativ cu ochiul.

Da, am nevoie de o masina puternica! Imi zic dupa ce tanarul reprezentant imi spune cat de puternica este masina din vitrina, cat de putin consuma, cat de rezistenta este si mai ales cat de prietenoasa e cu mediul inconjurator. Le are pe toate! Da, aceasta masina imi place! Este frumoasa cu un scop precis, acela de a face noi victime si iata ca pentru prima data in viata sunt si eu o victima.

In timp ce vechea Corolla troneaza in garaj, noua Corolla este senzatia din micul orasel in care locuiesc. Este masina inteligenta de care nu credeam ca voi avea vreodata nevoie insa este motivul perfect pentru a iesi din casa in fiecare zi. Atunci cand ai in spate sute de ani si stii ca te asteapta alte sute, placerile marunte sunt necesare oricui iar pentru mine in acest moment frumusetea, fiabilitatea si functionalitatea masinii mele de culoare rosie sunt tot ce conteaza. Si poate fi condusa foarte bine si cu tocuri, deci ne potrivim de minune.

Peste alti 60 de ani probabil ma voi indragosti de o alta Toyota, insa pana atunci voi ramane fidela celor doua exemplare care imi completeaza existenta eterna.

Acest articol a fost scris pentru prima proba a competiei SuperBlog 2013.